ULTIMA ORA

Jador, cu perfuzia la mâna în noaptea de Înviere. Ce a pățit cântărețul / FOTO

Jador nu traversează deloc o perioadă bună în aceste momente! În loc să se pregătească așa cum se cuvine de Sfintele Sărbători Pascale, în noaptea de Înviere celebrul manelist s-a afișat pe rețelele de socializare cu perfuzia la mână. Ce a pățit îndrăgitul artist chiar cu câteva ore înainte de ziua de Paște!

  • Jador, probleme de sănătate
  • Artistul s-a fotografiat cu perfuzia la mână

Postarea lui Jador din miez de noapte, când toți credincioșii erau la Biserică pentru a lua Lumina Sfântă a uimit pe toată lumea, astfel că întrebarea care stă pe buzele tuturor este ce a pățit artistul de data aceasta.

Jador s-a afișat pe Internet cu perfuzia la mână în noaptea de Înviere

Jador se bucură de o comunitate mare în mediul online, astfel că nu ezită și împărtășește cu cei care-l urmăresc și îndrăgesc fiecare moment din viața lui, indiferent că vorbim de unul bun sau mai puțin plăcut.

Ei bine, pentru că nu pozează într-o viață perfectă, în miezul nopții, artistul s-a filmat în timp ce stătea întins în pat și avea o perfuzie la mână. Din fericire, Jador nu era pe patul de spital, ci la el acasă.

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Jador

Jador a fost destul de reținut în privința problemelor de sănătate cu care se confruntă în aceaste momente, astfel că nu a dezvăluit ce a pățit sau ce afecțiuni are chiar în noaptea de Înviere. Fanii i-a trimis sute de mesaje în care-l întrebau dacă este bine, însă el nu a dorit să deschidă acest subiect.

Cu toate astea, răspunsul indirect nu a întârziat să apară. Artistul s-a afișat la preț de câteva ore la Biserică, de unde a luat lumină, semn că problemele de sănătate nu sunt atât de grave, fie calmantele și tratamentul prescris de medicii care au venit la el acasă și-au făcut efectul și se simte mai bine.

SURSA

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii


Google | Bing | Yahoo | Yandex