ULTIMA ORA

Visa și Mastercard și-au suspendat operațiunile din Rusia

 Visa și Mastercard au anunțat că își vor suspenda toate operațiunile financiare din Rusia, ceea ce înseamnă că rușii nu vor mai putea face plăți online și nici măcar nu vor mai putea retrage bani de la bancomate atunci când merg în străinătate.

Visa a anunțat că întrerupe tranzacțiile „în zilele următoare” și a adăugat că, odată cu intrarea în vigoare a acestor restricții, cardurile emise în Rusia nu vor mai funcționa în străinătate și viceversa, cardurile emise în străinătate nu vor mai putea fi folosite pe teritoriul Federației Ruse.

„Suntem obligați să acționăm astfel, din cauza invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina și a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”, a declarat Al Kelly, directorul general al Visa.

Mastercard a anunțat o decizie similară la scurt timp după anunțul celor de la Visa.

„Prin această acțiune, cardurile emise de băncile rusești nu vor mai fi susținute de rețeaua Mastercard. Și orice card Mastercard emis în afara țării nu va funcționa la comercianții sau la bancomatele din Rusia. Acestea au fost și vor continua să fie zile foarte dificile – mai ales pentru angajații noștri și familiile lor din Ucraina, pentru colegii noștri care au rude și prieteni în regiune, pentru colegii noștri din Rusia și pentru noi, ceilalți, care privim de la distanță”, a transmis compania prin intermediul unui comunicat.

Ce spun băncile din Rusia despre decizia Visa și Mastercard

Principalele bănci din Rusia au minimalizat deja impactul deciziei celor doi giganți asupra clienților lor. Banca centrală a Rusiei a anunțat că toate cardurile bancare Visa și Mastercard emise de băncile ruse vor continua să funcționeze în mod normal pe teritoriul Rusiei, informează BBC.

Și Sberbank a spus același lucru, adăugând că aceste carduri vor funcționa „pentru a retrage numerar, pentru transferuri folosind numărul cardului și pentru plăți, atât la magazinele online, cât și cele offline din Rusia”.

Cardurile vor continua să funcționeze pe teritoriul Rusiei, a spus banca, deoarece toate plățile din Rusia se fac printr-un sistem național și nu depind de sisteme străine.

SURSA

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii


Google | Bing | Yahoo | Yandex