ULTIMA ORA

„Sportivii” condamnați pentru trafic de migranți, manevre disperate ca să-l salveze pe urmăritul internațional Vali Nebunu / Documente exclusive

 

În timp ce Valentin Băluș, zis Vali Nebunu, este căutat de Poliție, complicii din dosarul în care acesta a fost condamnat încearcă, apelând la toate pârghiile legale, să obțină rejudecarea procesului.

  • Complicii fugarului Vali Nebunu încearcă să obțină rejudecarea procesului, cu orice preț
  • Dosarul lui Vali Nebunu a ajuns din nou pe masa judecătorilor
  • Magistrații au respins, deocamdată, două cereri

Doi dintre „sportivii” condamnați în același dosar cu Vali Nebunu și nevasta acestuia, Doina, au început să „bombardeze” instanțele cu cereri de anulare a hotărârii definitive, apelând la niște căi extraordinare de atac.

 

În acest timp, Vali Nebunu, care este urmărit internațional și s-ar afla în Irlanda, așteaptă cu sufletul la gură o minune sau să i se prescrie pedeapsa, ca să se întoarcă acasă relaxat, așa cum a și plecat.

„Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 167 din 19 mai 2021 a Tribunalului Arad, formulată de revizuientul PERVA DĂNUŢ. Obligă persoana condamnată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de a formula apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 1 februarie 2022, prin punerea hotărârii, la dispoziţia persoanei condamnate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei” și „Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Bodea Iosif Nicodim, împotriva încheierii penale din data de 05.05.2021 şi a sentinţei penale nr. 167/19.05.2021, emise în dosarul penal nr. 2438/108/2015 al Tribunalului Arad, definitivă prin neapelare la data de 15.06.2021. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă revizuentul să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 09.02.2022”, sunt deciziile date recent de magistrați, în două dintre cele trei procese deschise de prietenii lui Vali Nebunu.

Vali Nebunu a reușit să fugă din țară, chiar înainte de a fi condamnat definitiv. Țara vuia, toată lumea știa clar că Valentin Băluș va primi pedeapsă cu executare, însă „oamenii legii” au așteptat ca infractorul să fugă, deși puteau obține interdicția de părăsi țara.  

La rândul ei, nevasta lui Vali Nebunu, Doina, a fost condamnată la doi ani, cu suspendare. „Condamnă pe inculpata Băluş (fostă Derviş) Doina, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, în formă agravată. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere cu o durată de 3 ani”, a fost sentința instanței.
Cu doar câteva zile înainte de condamnarea lui Vali Nebunu, și fratele său, Mircea Nebunu, a fost condamnat la un an și o lună, cu executare, pentru că șofa cu un permis fals. Ca și Vali, Mircea Nebunu a fugit din țară înainte de a fi dată sentința definitivă. 

Sursa: spynews.ro

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii


Google | Bing | Yahoo | Yandex